Conductele îngropate urmează rareori un aliniament perfect drept. Obstacolele, cum ar fi liniile de utilități existente, formațiunile roci sau limitele proprietății necesită adesea schimbări de direcție. În timp ce sunt disponibile fitinguri standard, cum ar fi coturi și teuri, inginerii pot evita adesea fitingurile suplimentare utilizând capacitatea de deviere unghiulară inerentă a îmbinărilor de împingere-.
Îmbinările de tip T-pentru țevile din fontă ductilă permit de obicei o deformare maximă de 3 până la 5 grade, în funcție de diametrul țevii. Diametrele mai mici permit unghiuri mai mari. De exemplu, o țeavă DN 100 cu deformare de 4 grade per îmbinare poate schimba direcția cu un grad pentru fiecare 1,4 metri lungime a țevii sau aproximativ 1,2 metri decalaj pe 12 lungimi de țeavă. Această capacitate permite antreprenorilor să traverseze obstacole minore fără a comanda fitinguri turnate speciale.
Practica este cunoscută ca „micro-îndoire” sau „deformare a articulațiilor”. Cu toate acestea, există limitări stricte. Deformarea reduce adâncimea efectivă de inserție și, dacă mai multe articulații sunt deviate în aceeași direcție, pierderea cumulativă de inserție devine semnificativă. Deformarea maximă recomandată de producător per îmbinare nu trebuie niciodată depășită. În plus, îmbinările deviate impun solicitări locale mai mari asupra garniturii și buzei mufei. Pentru conductele care operează peste PN 16, deformarea trebuie redusă cu 50% din valorile standard admise.
Verificarea pe teren este esențială. După asamblarea unei îmbinări deviate, distanța dintre fața mufei și banda de marcare a ștuțului trebuie măsurată la patru cadrane. Golurile asimetrice indică o asamblare necorespunzătoare. În plus, umplerea trebuie efectuată cu atenție în jurul îmbinărilor deformate pentru a preveni mișcarea suplimentară. Pentru schimbări de direcție susținute care depășesc capacitatea cumulativă a micro-coturilor, curbele standard cu blocuri de tracțiune sau îmbinări reținute rămân obligatorii.