Recoacerea este o etapă critică, dar adesea trecută cu vederea în producția de țevi din fontă ductilă. În timp ce majoritatea cumpărătorilor se concentrează pe proprietățile mecanice, cum ar fi rezistența la tracțiune și alungirea, procesul de recoacere determină în mod direct dacă aceste specificații pot fi atinse în mod fiabil.
Fonta ductilă, ca turnată, conține carburi libere și structuri perlitice care fac materialul fragil și dificil de prelucrat sau tăiat la fața locului. Scopul recoacerii este de a transforma aceste microstructuri nedorite în ferită, care asigură ductilitatea caracteristică și rezistența la impact a fontului ductil.
Cuptorul de recoacere funcționează la temperaturi de obicei între 900 și 950 de grade. Conductele sunt menținute la această temperatură pentru o perioadă controlată, permițând carbonului să difuzeze și să precipite sub formă de noduli de grafit sferoidal. Aceasta este urmată de o răcire lentă și controlată cu precizie. Dacă răcirea are loc prea rapid, reformele perlitei și valorile de alungire scad sub cerința ISO 2531 de 10% pentru conductele sub presiune.
Liniile de producție moderne folosesc cuptoare de recoacere continue cu zone de temperatură multiple. Monitorizarea-în timp real a temperaturii în fiecare zonă asigură un tratament termic uniform pe toată lungimea conductei, de la priză la robinet. Țevile care nu sunt recoapte corespunzător pot trece testele inițiale de presiune din fabrică, dar vor eșua în câmp sub încărcare ciclică, lovituri de aripă sau mișcare a solului.
Pentru clienții care necesită microstructuri speciale, cum ar fi cele care au nevoie de duritate mai mare pentru aplicații rezistente la abraziune-, producătorii pot ajusta ciclul de recoacere pentru a produce o matrice perlitică sau martensitică temperată. Cu toate acestea, pentru aplicațiile standard de apă și canalizare, o structură complet feritică obținută printr-o recoacere adecvată rămâne cea mai fiabilă alegere.